Asta e una dintre intrebarile pe care le-am primit azi, intr-un mod cel putin surprinzator, si cred ca persoana in chestiune chiar isi dorea un raspuns sincer. N-am putut sa-i distrug mitul si i-am confirmat zambind.

Trageam si din ultima tzigara din pachet, in tot acest timp, si savuram racoarea de dupa o mica ploaie de la locatia corporatista unde ma vad nevoit sa-mi castig traiul.

Dar ce inseamna sa fii nebun? Sa fii usor nonconformist se pune? Cum ar fi sa iti propui sa faci lucruri (bine intentionate!) pe care in mod normal nu le-ai face… Poate inseamna sa te joci cu tine dupa reguli noi? Sa incerci lucruri simpatice in esenta, placute, lucruri care sa aduca un pic de frumos si in viata celorlalti.

Nebunia e ca o rafala de ploaie. Daca se nimereste in mijlocul toamnei, intre 2 zile innorate si friguroase, oamenii o injura de mama focului. Dar daca pica intr-o dupa-amiaza torida de vara, la sfarsitul unei saptamani caniculare, e o placere sa te duci si sa alergi putin prin ploaie.

Ca sa fii un pic nebun este necesar sa stii sa renunti. Si renuntarea in sine e o lectie de la care nu ar trebui sa lipseasca niciunul dintre noi… Sa renunti la orgoliu. “Fiind nebun paduri cutreierai…” Sa renunti la orgoliu pentru ca altfel iti va ingradi libertatea de a fi nebun. Te va face sa te opresti exact in momentul in care ar trebui sa alergi mai tare. Frica de ceilalti, de parerile lor si de tot ceea ce inseamna opinie publica te va impinge inspre a nu fi tu, ci a fi progenitura altora. O imagine pictata de alta mana … de multe alte maini de fapt.

Intrebarea care-ti vine in cap atunci cand incerci sa intelegi o situatie este “De ce?”. “De ce cantam noi oare acest cantec?” Totusi, atunci cand ai de-a face cu un nebun, toata povestea capata un nou sens. Nu ai nevoie de motive ascunse, scenarii de film sau intrigi de tot felul. La urma urmelor, sa fii nebun este un motiv in sine. Scuza aproape orice altceva, sau macar ofera o explicatie celorlalti.