Blogu'

Christmas present

mirciulici — Thu, 01 Dec 2011 09:49:21 +0000

“It doesn’t have to be fun, to be fun” Mark Twain

Couple of days ago I decided to delete my Facebook account. That’s mostly because I was spending WAY too much time on that site and the value added is very close to nil. Having said that, I already (somehow) regret it, as I forgot about St Andrew, and I have more than a few friends named Andrei/Andreea. Ah well, I’ll see how it goes, and decide in a couple of days whether I reactivate it or just let it get deleted.

Apart from this, as I’m writing this post, I’m taking a break from bag packing. I’m leaving this afternoon for South America, for a month. First real holiday in a while. To be honest, it seems to me as if it’s a bit too short a period, but it’s not like I can get any more free days than I already did. Which is honestly a shame.

My first focus for this trip is Patagonia. I’m going for some 8 days in Torres del Paine with the tent, with the intention of doing the full Paine circuit. After that, there will be a few days spent in El Chalten and El Calafate. Highlights include glacier Perito Moreno, trekking in the Los Glaciares national park, taking some shots of Cerro Torre and Cerro Chalten, and generally enjoying the scenery.

I should be landing tomorrow morning in Buenos Aires and I’ll be posting some more once I get there. For now, as one of my friends told me, “Vaya con Dios”

Friends fur life (1)

admin — Sat, 18 Jun 2011 20:47:24 +0000

“There are two means of refuge from the miseries of life: music and cats.”

Pe Gina am cunoscut-o pe cand lucram la Alcatel, acum 5 ani. Era mai sau iunie, si obisnuiam sa ma duc la inot langa patinoarul Floreasca. Eram mai mic si mai prost, si nu stiam sa merg cu bicicleta, in schimb iubeam mersul cu masina. De fapt, si inainte sa inveti sa alergi, inveti sa te tarai, ceea ce a functionat si in cazul meu. Acum stiu sa alerg, daca erati curiosi

Dar sa revin la Gina… Ma dusesem cu masina la bazin, inotasem, si cand am iesit, langa masina mea era Gina. Bine, pe atunci n-o chema in nici un fel, si nici nu eram chiar cei mai buni prieteni… Dar era Gina… Era foarte mica, si cu niste urechi mari mari ca un liliac. Si ochii erau mari, dar urechile ieseau clar mult mai tare in evidenta… Se incurcase intr-un tufis foarte stufos exact langa locul unde parcasem, si nu reusea sa mai iasa de acolo. Am zis sa-i dau o mana de ajutor, si a apreciat efortul meu. S-a asezat in fund si a inceput sa se curete de mizerie. Cu limba. Am crezut ca aia a fost si m-am indreptat spre masina. Atunci a inceput sa alerge spre mine, si sa ma strige. Nu mi-era foarte clar ce spune, nu vorbea pe niciuna dintre limbile pe care eu le stiam pe vremea aceea. M-am intors si am incercat sa leg un dialog. M-a lasat inclusiv sa pun mana pe ea, de la prima intalnire Culmea e ca si ea a dorit sa cimenteze contactul fizic, asa ca a inceput sa-mi foloseasca piciorul pe post de trunchi de copac, si sa-si exerseze manichiura foarte atent studiata. Nu a mai vrut in nici un chip sa-mi dea pace, si a continuat sa se tina dupa mine, vociferand. Cand am ajuns la masina, si am deschis usa, s-a suit delicat si s-a asezat cuminte pe locul din dreapta.

Nu mai avusesem de-a face cu astfel de fiinte pana atunci, asa ca am fost oarescum nehotarat cu privire la ce-ar trebui sa fac… Pe de o parte, nu aveam absolut nici o idee despre care sunt nevoile fiintelor mici si cu urechi mari, sau cum anume ne-am intelege. Nu stiam nici macar daca restul oamenilor din viata mea ar aprecia noua mea prietena. Dar cum situatia era fara iesire, mi-am luat inima in dinti si-am decis sa plec in 2, desi venisem singur.

Despre cum am mers impreuna la mall, cum ne-am facut intrarea in familie si cum am facut primul pishu pe langa, in episodul urmator.

www.youtube.com/watch?v=NW7oNpzBSGc

2% dream 98% hope

admin — Tue, 10 May 2011 07:55:20 +0000

Visam cu totii la o viata mai frumoasa, un job mai bun, sau o masina (mai noua). Asa cum spuneam in unul dintre posturile anterioare, uneori visam si la a trai intr-un loc mai bun, cu fiinte mai fericite, in mijlocul unui mediu mai curat, si poate si mai echitabil. Eu de exemplu visez la o lume cu 2% mai putine animale triste. Sau la un loc unde 2% dintre copiii institutionalizati sa fie mai fericiti. Sau poate la o Romanie in care ursul brun sa fie cu 2% mai fericit. Tu poti visa la orice. La 2% mai putine victime in accidentele rutiere. O ingrijire paliativa pentru 2% mai multi oameni bolnavi de cancer in faza terminala. Sau poate visezi la 2% mai putini oameni ai strazii. Anul trecut cineva mi-a spus, atunci cand l-am indemnat sa redirectioneze cei 2%, ca prefera sa ii lase la stat, deoarece este criza si probabil statul are mai multa nevoie de ei. Eu nu cred asta, dar e bine de stiut ca daca nu vei face nimic, vei lasa statului cei 2%.Oricare ar fi visele tale, e foarte probabil ca 2% sa nu fie de ajuns pentru a le indeplini. De aceea ai nevoie de ceilalti 98% speranta. Mai sunt 5 zile in care inca mai poti redirectiona 2% din impozitul pe venitul realizat anul trecut, fara a implica nici un cost pentru tine.

www.youtube.com/watch?v=fnOp_iFP4Nw

f_ART

admin — Tue, 19 Apr 2011 19:58:13 +0000

Fart three times and get a wish.

Pentru ca, conform amicului Gonzales, am reusit sa scriu un post dupa 200 de zile de absenta, si acela a fost complet rasuflat, neinspirat, plictisitor si fara cea mai mica urma de noutate sau de originalitate, am decis sa revin, scriind despre ceva care cu siguranta se incadreaza la categoria aberatii.

Cu totii am auzit despre flatulatie. In limbaj mai putin colocvial, dar mult mai inteligibil, bashina. In goana pentru reducerea incalzirii globale, statele semnatare ale protocolului de la Kyoto s-au gandit sa nu taxeze numai emisiile de CO2, ci si pe cele de metan, al doilea gaz ca importanta in ceea ce priveste efectul de sera, dupa CO2. Metanul este un compus important al bashinilor, dupa cum fara indoiala stiai. Si nu, chiar daca o sa cauti in desfasuratorul de la intretinere, nu acolo apare vreo suma pe care ar trebui s-o platesti drept taxa pentru emisiile pe care, cu nesimtire dealtfel, le emani in atmosfera. Aici era vorba despre cresterea bovinelor, care se pare ca ii depaseste chiar si pe politicienii nostri la categoria “bashini”. Si iata cum a fost propusa o taxa pe emisiile de metan ale vacilor, care a fost in scurt timp numita “fart tax“.

A doua parte din acest post se va referi la talentul de care dau dovada britanicii. Faptul ca unii britanici nu sunt taxati pentru emisiile de metan nu se datoreaza lipsei de vointa, sau a incercarilor repetate de a se clasa in categoria “poluatori majori”. Exista se pare personaje care se chinuie din greu sa demonstreze ca omul poate oricand concura cu bovinele la acest capitol. Mai mult decat atat, el se si proclama singurul “bashitor profesionist” din lume, iar numele de scena este foarte inspirat, si anume Mr Methane. Cel mai probabil nu i-a cunoscut pe-ai nostri, ca nu mai pretindea ca e singurul. In fine, intr-un exces de zel, si dintr-o dorinta nemasurata de afirmare, a ajuns chiar si la Britain’s Got Talent, unde a incantat audienta cu un fragment din Valurile Dunarii de Johan Strauss… Evident, aportul sau la partitura nu a venit pe partea pe care ne-am fi asteptat in mod normal, ci, vb englezilor, “quite the opposite, literally”… Saracu’ Strauss, daca l-a mancat in fund sa fie compozitor… In ciuda penibilului intregii situatii, sau poate tocmai din cauza asta, omul a oferit reprezentatii chiar si pe Broadway. La urma urmelor, ma gandesc ca l-am putea invita si la Cerbul de Aur, sa ne cante o manea in interpretarea proprie. Mai jos este aparitia de la Britain’s Got Talent, sonorul la maxim, zic……..MAXIIIIIM!!!

www.youtube.com/watch?v=SFLw8aH-M2w

interest (ing)

admin — Tue, 19 Apr 2011 09:48:47 +0000

“self-interest properly understood” Alexis de Tocqueville

Am gasit citatul intr-un articol citit de curand, si m-a facut sa-mi misc degetele si sa scriu totusi un post, dupa aproape un an, pentru ca am crezut ca merita, si pentru ca m-a facut sa vad lucrurile intr-o lumina diferita fata de cea cu care suntem obisnuiti.

Orice om are propriul sau interes. Unii vor case mai mari, altii masini mai luxoase, altii poate doar masini. Pe scurt, fiecare vrea ceea ce este mai bun pentru el.

Dar adevarul este ca exista o influenta directa a mediului inconjurator asupra “cantitatii” de fericire si de bunastare pe care o poti acumula. Sa ma explic. Indiferent de suprafata vilei sau de adancimea piscinei, vei sta in acelasi oras murdar si trist. Indiferent de puterea masinii, vei conduce pe aceleasi strazi aglomerate si vei avea parte de expunerea la aceeasi informatie. Vei vedea oameni care cersesc atunci cand te vei duce la supermarket. Si probabil ca vei dezagrea faptul ca nu sunt destule parcuri, sau ca sunt caini pe strada. O sa urasti probabil si gropile din asfalt, probabil chiar mai mult, pentru ca e mai scump sa iti repari masina de lux. Vei avea parte de aceleasi priviri crucise atunci cand vei scoate buletinul sau pasaportul prin vreun aeroport dintr-un alt stat. Iar Lufthansa te va astepta la Frankfurt cu controale ale pasaportului direct la avion (true story!). Iar toate astea iti vor limita satisfactia pe care o ai cu viata si cu situatia ta. Oricat ne-am chinui, ignorarea mediului in care traim este imposibila, indiferent unde te situezi in lantul trofic.

Donatiile, ajutoarele si orice alta atitudine civica orientata inspre rezolvarea unei probleme comune ar trebui privite in primul rand dintr-o perspectiva foarte egoista. Sa incerci sa rezolvi o problema generala cum este cea a oamenilor fara adapost, este in primul rand o incercare de a rezolva o situatie care iti afecteaza si tie viata. Tarile care raporteaza cele mai ridicate niveluri de satisfactie sunt in general tari cu o constiinta sociala foarte dezvoltata. Si cu siguranta la ei nu se intampla sa fie impuscati cainii pe strada, iar sa primarul salute aceasta actiune.

Pentru ca este o perioada in care toti petrecem timp cu familia, si ne simtim bine, fericiti si protejati, poate ca e un moment bun sa ne amintim ca dupa zilele libere ne vom intoarce pe aceleasi strazi, cu aceleasi probleme si cu situatii care au nevoie de o mana de ajutor pentru a fi rezolvate. Sa fii responsabil din punct de vedere social nu are nici o legatura cu generozitatea. Este doar o alta modalitate de a-ti vedea propriul interes. De a te face in primul rand pe tine mai fericit.

Toata expunerea de mai sus nu are idealismul ca si ingredient. Sau generozitatea. Ci este o situatie cat se poate de pragmatica. Intr-un mod imposibil de separat, calitatea vietii fiecaruia dintre noi este dependenta de calitatea vietii celorlalti.

3

admin — Thu, 23 Sep 2010 22:37:04 +0000

Se spune ca dragostea dureaza trei ani. Cam cat liceul si mai putin chiar decat facultatea, si daca stau sa ma gandesc bine, cam cat da Nikon garantie produselor lor.

Sau tot atat cat ai stat tu la ultimul loc de munca. Trei ani, adica 63 de zile de concediu, in alte cuvinte 3 luni de facut orice altceva in afara de semnat condica. Sau de suportat idiotii cu care imparti biroul.

Suntem de 2 ani in criza economica, si fara dubii o sa-l prindem si pe-al treilea. Si se zvoneste cum ca Android o sa aiba grafica de PS3 in 3 ani.

Pe trei ani a semnat si Pitzi cu Craiova, ca sa-i dea cu tifla lu’ Gigi. Bine, tot isi gaseste parlitul ala ceva sclav sa-i inghita mizeriile. Din pacate.

Si, evident, peste trei ani vei fi independent, avand afacerea ta de succes, si o sa accelerezi masina cand iti vei vedea fostul sef pe trecerea de pietoni. Eventual te vei fi mutat si din bucuresti in vreun oras d’ala misto, gen Brasov, Cluj sau Sibiu.

Tot trei ani este si speranta medie de viata a unui caine sau a unei pisici pe strada. In acesti trei ani au timp sa se maturizeze, sa faca purici, sa-si ia suturi, sa tremure de frig si sa cerseasca de mancare, sa caute un adapost cand afara e furtuna, sa fuga de vecinii binevoitori, sa fie otraviti, calcati de masina sau impuscati de vreun roman d’ala de merge sa stranga gunoaiele de “let’s do it Romania”.

Ajuta iubirrrea sa dureze mai mult de trei ani.

www.youtube.com/watch?v=a_Lm7o8dMkA

Cu viteza de 1 km/an

admin — Wed, 08 Sep 2010 10:46:23 +0000

Lacul de acumulare Vidraru este al treilea ca marime din tara. Mergi pe langa el atunci cand urci cu masina la Balea Lac dinspre Arges. Vreo 10 km. Este si cel mai adanc din tara. De fapt, e atat de adanc si de mare, incat pe partea cealalta a barajului se poate face bungee jumping.

Lacul de decantare de la Rosia Montana ar urma sa fie mai mare decat Vidraru. In el nu vor trai pesti sau alte animale. In 2000, lacul de decantare a cianurilor de la Baia Mare s-a rupt, provocand unul dintre cele mai mari dezastre ecologice. Sute de mii de tone de peste au murit, cianura a ajuns in Tisa si a distrus complet ecosistemul pe o lungime de sute de kilometri. Similar cu explozia unei bombe atomice deasupra unui oras. Este doar cel mai mare dintre multe alte accidente mai mult sau mai putin mediatizate, care au implicat cianuri si exploatari miniere. Efectele si poluarea sunt foarte prezente si astazi, desi exploatarea s-a inchis, intrand in faliment. Sursa. Evident, proprietarii erau straini. Investitori australieni, dupa cate se pare. Nu s-a realizat nici o asanare sau conservare a lacului de decantare nici pana in ziua de azi. Dezvoltare durabila, nu altceva. Bine, pentru ei, mai mult decat pentru noi.

Langa Rosia Montana se afla exploatarea de cupru de la Rosia Poieni. Exploatare detinuta de statul roman, adica de fiecare dintre noi. Finantata de fiecare dintre noi, deoarece nu a fost niciodata rentabila. Lacul de decantare a inghitit un sat intreg, impreuna cu valea in care se afla acesta. A mai ramas vizibila doar turla bisericii din localitate. Si cateva cruci din cimitirul satului, intr-o mare de noroi si steril. Doar 7 case mai erau locuite in 2009 din cele peste 1000. Lacul de decantare de la Rosia Poieni are doar un sfert din suprafata planificata pentru cel de la Rosia Montana. Imagini.

Exploatarea aurifera de la Rosia Montana se va intinde pe o durata de aproximativ 20 de ani. Estimativ, exista 224 tone de aur si 1600 tone de argint. Aurul valoreaza in jur de 7.15 miliarde euro, iar argintul inca 800 milioane euro pentru un total aproximativ de 8 miliarde euro. Statul romanesc va primi, conform site-ului RMGC, o suma de 1.8 miliarde dolari, echivalentul a 1.4 miliarde euro. Obtinuti pe intreaga durata de 20 de ani, deci in jur de 70 milioane de euro pe an, in medie. N-ar ajunge pentru a construi un kilometru de autostrada pe an. Dovada aici.

Intreg aurul extras de la Rosia Montana, dupa 20 de ani de macel ecologic, ar incapea intr-o singura camera. Cam asa.

We are so not going in the same direction…

www.youtube.com/watch?v=c_UOL1-weMc

iBike@Cheia

admin — Sat, 26 Jun 2010 09:17:04 +0000

Mers la Cheia week-endul trecut, dat pe coclauri, spart toate cele patru cauciucuri, mers cu tzoaclele la impins, vazut vreo 2 sherpi, mult gunoi, un lan de canepa, rontzait la canepa, visat frumos, impins si mai mult la tzoacle, ajuns in Cheia, baut bere la 2 lei halba, rece si buna, vazut ceva trasee de catzarat, adus aminte ca am uitat ceva ochelari la mama dracului, pozat haitele de popandai, plantele, gunoiul, masina, camioanele, etc.

Mers a doua zi la un magazin de bicle, vorbit cu baiatu’ de acolo, un “cool rider”, care ne-a explicat ca el nu si-a spart camera niciodata de cate ori a fost la cheia. Noi am scos in medie vreo 15 spini din fiecare cauciuc. Cumparat tot felul de dubiosenii inventate ca sa fure banii oamenilor. Mers a doua zi din nou la cheia, evident ca am gasit din nou tona de spini, dar porcariile se pare ca au functionat

Poze aici.

www.youtube.com/watch?v=sS6MALR7ca8

da si mie

admin — Thu, 17 Jun 2010 22:43:24 +0000

“ – Mi-e foame… Da si mie un ban, sa-mi iau o paine!”

Cat de familiara este aceasta expresie pentru fiecare dintre noi? Cu indulgenta, as zice ca o aud cel putin o data pe saptamana. Poate mai des uneori. De la un copil amarat, zdrentaros si descult, sau poate de la o persoana in toata firea… Se mai intampla si de la un batran. De obicei totusi, batranii sunt mai putin intruzivi decat restul celor care fac parte din categoria “un leu pentru o paine”. Mai degraba absenti, resemnati, stau undeva cerand acel leu prin atitudine si prezenta, mai mult decat verbal.

Bunul simt ne arata ca este greu sa ajungem bogati. In primul rand, sa fii bogat este o treaba foarte relativa. Aproape oricare dintre noi ar fi un mic nabab aproape oriunde in Africa. Pe de alta parte, o persoana din clasa de mijloc din Norvegia castiga similar unui top manager din Romania. Bogatia se raporteaza la imediata vecinatate. Bogatia e caracterizata de asemenea si de raritate. Nu mai esti considerat bogat daca sunt prea multi in aceeasi situatie materiala cu a ta. In acelasi fel, pentru unii oameni, sa fii bogat este intotdeauna 3 zerouri mai incolo, indiferent de balanta conturilor.

Pe scurt, e greu sa fii cu adevarat bogat. Dar cat de usor este sa fii sarac? Sau sa mori de foame? Sintagma “sa-mi iau o paine” are ea un substrat real? Sau Filantropica a pus punctul pe i? Realitatea este oarescum clara in aceasta privinta. Exista centre de persoane fara adapost, cantine sociale, rude, prieteni, locuri de munca cu ziua, activitati pe care o persoana cu un minim de bunavointa le poate desfasura pentru a castiga un ban. Nu te vei imbogati, cu siguranta, dar nu vei muri de foame in sensul propriu. Sintagma “mi-e foame, vreau bani de paine” este cea mai perversa minciuna, dar in acelasi timp si cea mai comuna.

Cu toate acestea continuam sa dam bani cersetorilor, copiilor cu animale in brate de la semafor, diversilor aurolaci din statii de metrou. Stim ca acei bani se duc fie pe alcool, fie pe tigari, fie pe droguri. Refuzam sa donam acea suma unui ONG care ar strange bani pentru o cauza oarescare, deoarece suspectam nesinceritatea in spatele oricarei persoane cu o legitimatie, pe de alta parte dam bani copilului descult si jegos de la semafor, care vine cu un animalut in brate.

Suntem o specie ilogica, impulsiva si irationala. Refuzam sa sustinem proiecte concrete cu oameni de bunacredinta in spate, dar aruncam cu nonsalanta si darnicie banii in situatii indiscutabil dubioase. Azi am avut din nou confirmarea acestei stari de fapt si m-am enervat indeajuns de tare incat sa scriu un post.

www.youtube.com/watch?v=7uMGH3kHhzM

Ar fi?

admin — Tue, 18 May 2010 13:01:58 +0000

Cum ar arata filmul vietii tale daca in fiecare zi ai filma cateva secunde definitorii si le-ai pune cap la cap pentru a contura o poveste?

Ar fi in drum spre, sau dinspre munca? Sau ar fi mai mult o colectie de scene rupte una de cealalta, complet amestecate si confuze?

Ar fi poate ceva riguros, elaborat, cu un precis scop final? Sau ar fi mai degraba o continua lupta impotriva neimplinirilor de ieri?

Ar fi asemanator cu un film despre un razboi oarecare, fara eroi si fara nemernici, dar cu multe victime? Sau poate ca ar fi o poveste romantica cu happy end?

Ar fi un film cu o distributie numeroasa si celebra la vremea ei? Sau poate ca ar fi o lunga lectie despre ce inseamna sa fii singur?

Poate c-ar fi o calatorie in lumea de dinafara? …. sau poate o ratacire in cea din interior?

Poate ca ar face mai mult sens daca l-ai privi in sens opus? Sau poate ca n-ar avea coerenta deloc?

Poate ca ar fi exact ca si Sweet November, un loc de unde scoti cate o fila din calendar si cate o persoana din viata ta pana ajungi la fila cu tine insuti? Si poate ca unele file s-ar rupe mai greu decat altele?

Poate c-ar arata ca o mare risipa? De viata, mai mult decat orice altceva? Sau poate ca ar fi o comedie neagra despre cum sa razi in fata inevitabilului?

Ar fi oare numai despre tine? Sau ar fi mai mult despre tine in viata celorlalti?

Ai simti ca este interminabil de plicticos? Sau ai sta cu sufletul la gura, desi stii deja care este sfarsitul, si ca nu exista un “va urma”?

Ar fi o sansa de a-ti cere iertare si de a da explicatii? Sau n-ar fi decat o palma peste fata?

Ai alege momentele de dinainte? Sau pe cele de dupa?

Ar fi o lectie despre supravietuire si umilinta? Ar fi un chin? Sau poate c-ar fi o poveste usoara si frivola, despre ce culoare are rochia si cate calorii are inghetata?

Ti-ai dori oare sa-l imparti si cu altii? Ai avea curajul sa organizezi o vizionare in grup si un afterparty?

S-ar incheia brusc si neasteptat sau dupa o lunga agonie? Sau poate ca povestea ar incepe cu adevarat doar dupa ce se termina?

N-am raspuns la niciuna dintre intrebarile de mai sus. Mi-as dori sa am, macar doar si numai pentru mine. Si totusi, n-am.