Ca de altfel in aproape orice alt moment din viata, lucrurile se combina in moduri dintre cele mai bizare. Dupa cum sugereaza si titlul. Aseara, dupa o discutie scurta cu un amic, am concluzionat ca “the weatherman” a fost prea crud cu noi anul asta, si daca tot a nins, e cazul sa profitam un pic, asa incat s-a organizat o tura ad-hoc de schi la Sinaia. Zis si facut, sunat sef, anuntat ca e groasa, si ca nu pot sa incep anul altfel decat pe partie (sigur asta l-a convins!) si ca na, nu am luat zile libere de sarbatori, stand de paza precum cainele la un loc de munca foarte vidat de continut, obtinut aprobare (sic!). Culcat pe la un 1 azi noapte, dupa discutii existentiale la o cana cu vin rosu si sec cu colega de apartament Andreea. Trezit azi la 7, cu greu. Pana la urma, la ora 8 ieseam din Bucuresti, si la 10 eram deja in cabina inspre cota 1400. A doua cabina ca sa fiu mai exact. Schiurile lui Popescu (the evil twin) au fost niste stifturi, legatura de la stangul sarind instant, drept pt care a trebuit sa mai inchirieze o pereche de sus. In fine, incepem sa ne dam si impreuna, zapada cam 20-25 cm, batuta cu ratracul, un -8 C civilizat, care tinea powderul uscat, si o zi foarte insorita si fara o adiere. Ce sa mai, geniale primele 5 coborari, pana au aparut “profesionistii” pregatiti sa rascheteze partia cu curu’, asa ca pietrele si pamantul au inceput sa iasa la vedere. Asta nu ne-a retinut sa ne distram pana la capat totusi

Acum urmeaza partea foarte simpatica. La telescaunul din Valea Dorului, a carui varsta l-ar face gelos si pe Buddha, zapada foarte afanata, abia te puteai deplasa pana sa te urci in scaun. Ii strig unuia dintre meseriasii de pe acolo, intrebandu-l daca au vreun plan secret de batatorire (macar partiala) a zapezii, care sa ne faca sa nu ne simtim prost ca sponsorizam lenea. Raspunsul nu s-a lasat asteptat. Omul, foarte nonsalant, imi spune: “Da, nu putem sa o batatorim pentru ca iarba e prea mare”. Banuiesc ca fenomenul luna albastra din noaptea de revelion a avut si el de-a face cu micile inconveniente care-l impiedicau sa asigure o buna functionare a acelei fosile de telescaun. Nevermind, sec l-am anuntat ca pur intamplator masina de tuns iarba a fost si ea inventata, de niste unii, probabil cercetatori americani, asa ca sa nu-si faca griji.

Mai tarziu, pe la vreo 13, am luat si anume masa la restaurantul de la cota 2000. Cu lautari, cu “eternul gica”, cantece de pahar, preturi scarbos de mari (n-am vazut nici un preparat sub 20 ron, multe erau pe la 30) si aproape fara alternative fara carne, lucru care cred ca m-a deranjat cel mai tare Pe oferta, stupoare! Exista o “oferta extraordinara”, si anume ceva chestii cu “carnati Q7″… Io le-am cerut o zacusca Logan, ca-s sarac si nu imi plac carnatii, da’ nu au fost amuzati de bancul meu de constantean. Too bad!

Seara, dupa ce-am ajuns acasa, am gasit pe mail oferta finala de la viitorul angajator, cu numere (satisfacatoare), semnaturi, date si promisiuni. Rugamintea era de a o semna si returna prin email, asa incat m-am gandit sa pun un mic status de “I do” pe diversele retele sociale. Maine o sa afle si (restul de) sefi de la birou cum ca “I do”, da’ prin alte parti. Sa fie intr-un ceas bun

Una peste alta, o prima zi de munca foarte palpitanta. Unde mai pui ca mi-a trecut si raceala, sunt ca nou! Now Breath.