“ – Mi-e foame… Da si mie un ban, sa-mi iau o paine!”

Cat de familiara este aceasta expresie pentru fiecare dintre noi? Cu indulgenta, as zice ca o aud cel putin o data pe saptamana. Poate mai des uneori. De la un copil amarat, zdrentaros si descult, sau poate de la o persoana in toata firea… Se mai intampla si de la un batran. De obicei totusi, batranii sunt mai putin intruzivi decat restul celor care  fac parte din categoria “un leu pentru o paine”. Mai degraba absenti, resemnati, stau undeva cerand acel leu prin atitudine si prezenta, mai mult decat verbal.

Bunul simt ne arata ca este greu sa ajungem bogati. In primul rand, sa fii bogat este o treaba foarte relativa. Aproape oricare dintre noi ar fi un mic nabab aproape oriunde in Africa. Pe de alta parte, o persoana din clasa de mijloc din Norvegia castiga similar unui top manager din Romania. Bogatia se raporteaza la imediata vecinatate. Bogatia e caracterizata de asemenea si de raritate. Nu mai esti considerat bogat daca sunt prea multi in aceeasi situatie materiala cu a ta. In acelasi fel, pentru unii oameni, sa fii bogat este intotdeauna 3 zerouri mai incolo, indiferent de balanta conturilor.

Pe scurt, e greu sa fii cu adevarat bogat. Dar cat de usor este sa fii sarac? Sau sa mori de foame? Sintagma “sa-mi iau o paine” are ea un substrat real? Sau Filantropica a pus punctul pe i? Realitatea este oarescum clara in aceasta privinta. Exista centre de persoane fara adapost, cantine sociale, rude, prieteni, locuri de munca cu ziua, activitati pe care o persoana cu un minim de bunavointa le poate desfasura pentru a castiga un ban. Nu te vei imbogati, cu siguranta, dar nu vei muri de foame in sensul propriu. Sintagma “mi-e foame, vreau bani de paine” este cea mai perversa minciuna, dar in acelasi timp si cea mai comuna.

Cu toate acestea continuam sa dam bani cersetorilor, copiilor cu animale in brate de la semafor, diversilor aurolaci din statii de metrou. Stim ca acei bani se duc fie pe alcool, fie pe tigari, fie pe droguri. Refuzam sa donam acea suma unui ONG care ar strange bani pentru o cauza oarescare, deoarece suspectam nesinceritatea in spatele oricarei persoane cu o legitimatie, pe de alta parte dam bani copilului descult si jegos de la semafor, care vine cu un animalut in brate.

Suntem o specie ilogica, impulsiva si irationala. Refuzam sa sustinem proiecte concrete cu oameni de bunacredinta in spate, dar aruncam cu nonsalanta si darnicie banii in situatii indiscutabil dubioase. Azi am avut din nou confirmarea acestei stari de fapt si m-am enervat indeajuns de tare incat sa scriu un post.